Fotbalul românesc este în creștere. Auzim acest clișeu constant. Nimeni nu poate explica exact unde este această creștere. Poate în salariile fotbaliștilor. Poate în prezența fanilor pe stadioane. Poate în stadioanele construite cu bani mulți și foarte mulți. Poate în toate și totuși mai nicăieri.
Realitatea altora e total diferită de a noastră! Aston Villa a semnat un parteneriat cu cei de la Betano pentru zona destinată sponsorului principal. Cu acest prilej, formația engleză de Champions League și-a deschis „laboratorul secret”, cum l-a numit chiar responsabilul media al britanicilor, pentru câteva ore, unui grup de jurnaliști.
ProSport a intrat în baza de pregătire, transformată într-o veritabilă fortăreață, din 2022, de Unai Emery, și a tras câteva concluzii despre diferențele uriașe dintre lumea Superligii și cea a Premier League.
Drumul de la hotel la centrul de pregătire al celor de la Aston Villa l-am parcurs în mai puțin de o oră. Taxiul din Birmingham oferă o adevărată experiență în sine, șoferii având hărțile lor „personalizate”. Traseele par interminabile, dar, într-un final, ajungi la destinație. Probabil că ne așteptam ca traficul să nu fie la fel de infernal precum cel din București…
Am ajuns la timp. O barieră, „a small talk” și primim niște badge-uri pentru acces. Evenimentul stă să înceapă.
Zona de socializare e organizată pe un teren sintetic cu dimensiunea unui teren normal de fotbal. Faci doar câțiva pași și privirea îți este „furată” efectiv de trofeul Cupei Campionilor Europeni. Acum 42 de ani, înainte ca Steaua București să îl aducă la București, niște băieți din Birmingham l-au cucerit, după o victorie memorabilă în fața lui Bayern Munchen. Inevitabil, devine atracția tuturor celor care sosesc. Chiar și fostele glorii ale clubului își doresc o poză cu prețioasa cupă.
Sunt veniți jurnaliști din Bulgaria, din Cehia, din Portugalia, dar și câțiva dintre cei mai importanți oameni de media britanici. Discuțiile sunt în cea mai mare parte despre fotbal, despre viață și alte lucruri avem timp mai târziu. La un moment dat, accentul scoțian al responsabilului de comunicare de la Aston Villa ne îndeamnă să mergem spre zona terenurilor de antrenament.
Impactul vizual este puternic. Verde mult. Puternic. Miros de iarbă proaspăt tăiată. Cât vezi cu ochii, totul este tuns la milimetru. Fotbaliștii lui Unai Emery sunt deja pe două dintre terenuri. Portarii se zăresc undeva în depărtare. Nu au treabă cu restul echipei. Lângă noi, la câțiva metri, însă, fac încălzirea premergătoare antrenamentului în sine vedetele de zeci de milioane de euro. Lipsesc vreo doi sud-americani care au zburat mii de kilometri pentru a juca în naționalele țărilor lor.
Ritmul crește în cele 15-20 de minute în care ni se permite accesul. Exercițiile devin din ce în ce mai intense. Mușchii se încordează, dar zâmbetele nu dispar de pe chipurile sportivilor. E impresionantă acuratețea cu care lovesc mingea. Acel „first touch”, despre care se vorbește atât de mult în fotbalul modern, e dus aproape la perfecție. Nicio greșeală în schimbul de pase dintre jucători, deși de multe ori chiar ei au încercat să se pună în dificultate unii pe ceilalți.
Fluierul scurt ne trezește. Intrasem, ca într-un vis, într-o lume în care stai și compari cu ceea ce ai mai văzut. Nu demult, la EURO 2024, la naționala României. Acolo unde sunt cei mai buni ai noștri. Și ai vrea să „teleportezi”, cu puterea minții, jucătorii tăi la nivelul lor. E aproape imposibil. Unul sau doi. Hai, poate trei ar face față. Restul sunt atât de departe!
Se trece la un joc de posesie, iar noi suntem încolonați spre balcon. De sus se vede și mai bine. Între timp, în mijlocul starurilor a apărut Unai Emery. Cu mersul apăsat și look-ul ușor hollywoodian, spaniolul scoate puține cuvinte. Știe probabil că presa e acolo și ar profita de tot ce aude. El își face meseria lui, noi pe a noastră.
Scoțianul devine ușor agitat. E o premieră și pentru ei ca „străinii” să aibă acces la tot ce e în spatele activității de la Aston Villa și nu își dorește să perturbe prea mult desfășurarea normală. Suntem invitați în sala de forță a clubului. Și ni se adresează o rugăminte ce pare mai degrabă a interdicție: „Nu filmați jucătorii care se recuperează pentru că am dori să rămână privată starea lor actuală”.
Încăperea e imensă și sunt zeci, poate sute de aparate. Pentru a nu fi tentați să încălcăm regulile, un fizioterapeut explică un exercițiu de recuperare pe care îl face un jucător și îi îndeamnă pe ziariști să își arate curajul. O doamnă îndrăznește și, chiar dacă nu seamănă exact cu ceea ce reușea fotbalistul, primește aplauze pentru că măcar a încercat. Timpul zboară.
„Veți merge în zona birourilor antrenorilor”, se aude vocea gâjâită și „scottish”. Te-ai aștepta, poate, la lux și opulență. Dar totul este cât se poate de minimalist. Încăperile sunt micuțe, cât să acopere nevoile minime.
Biroul lui Unai Emery are câteva table pe care sunt înșirate nume, echipe, date, indicații. Sunt „secretele managerului” și acolo stă esența performanței. Atenția la detalii este impresionantă. Câte informații trebuie să analizeze un antrenor până la a decide cine joacă. Parcă nu e chiar atât de simplu ca la Palat…
Ajungem în zona destinată analizei video. Emery are un specialist pentru fazele fixe, care este ajutat de un profesionist în ceea ce privește filmarea, montarea și redarea imaginilor. Fiecare ședință de pregătire este filmată cu drone. Fiecare adversar este urmărit în câteva meciuri, indiferent că e un meci de Cupa Angliei cu o echipă dintr-o ligă inferioară sau o partidă din Europa cu un club de renume.
Apoi, sutele de minute sunt „disecate” și reduse la câteva zeci de secunde. „Noi căutăm o fază sau două de pe urma cărora putem profita”, dezvăluie omul lui Emery. Este absolut formidabil modul în care funcționează totul. Ni se prezintă un studiu de caz de la meciul cu Leicester. Cum a fost identificată o „breșă” în defensiva adversarei. Cum a fost pregătită faza la antrenament, în câteva ședințe succesive. Și, în final, cum a fost pusă în practică în meciul oficial, în care Aston Villa a marcat. Pare aproape SF totul. E o altă lume.
fLe cerem să facă asta în primele 30 de minute ale unei partide pentru că atunci creierul este mai odihnit și pot lucra toți pentru un scop comun”, sună explicația. Ei fac totul să pară simplu, dar este, în fapt, al naibii de greu.
Se mai derulează apoi o fază, dintr-un meci cu Arsenal Londra. Au ajuns să calculeze viteza de deplasare a fotbalistului și momentul în care colegul său trebuie să lovească mingea pentru ca schema tactică să funcționeze și „tunarii” să fie surprinși. „Am reușit, chiar dacă nu am înscris”, e verdictul tranșant. Da, pentru ei este o reușită, chiar dacă nu s-a marcat un gol. Pentru că ei știu că doar munca zi de zi, constantă, poate duce spre succes. Și mai știu și că dacă azi nu au înscris, mâine o vor face cu siguranță. „Trebuie să fug că altfel mă omoară (n.r. Unai Emery). Vreau să îmi păstrez jobul”, e replica prin care specialistul în faze fixe se face nevăzut.
Înaintăm pe culoar spre zona „First Team Support”. Acolo sunt oamenii care se ocupă tot ce au nevoie cei de la echipa de seniori. Fie că este vorba de jucători sau de staff. Ne sunt prezentați 3 oameni. Unul, destul de tânăr, e american și se ocupă de tot ce înseamnă organizare. „În turneul din SUA, am avut o delegație de aproape o sută de persoane. În Europa, la un meci în deplasare, sunt cam 60 de oameni. Eu mă ocup de cazări, transport, mâncare. Unai este un tip care preferă să plecăm cu o zi înainte de o partidă și de aceea trebuie să stau mereu în priză, se pot schimba locațiile, orele când ajungem”, a dezvăluit acesta.
O doamnă ne este recomandată ca fiind „persoana care se ocupă de integrarea fotbaliștilor străini”. Vorbește 5 limbi străine. Sau poate 7. Cine mai știe? Și trebuie să îi învețe pe toți să socializeze între ei și să deprindă limba engleză. E cea mai nouă angajată din departament și a fost adusă de Emery pentru a grăbi adaptarea ibericilor și sud-americanilor pe care i-a transferat.
Al treilea om pe care îl cunoaștem este, de fapt, și șeful departamentului. „Spune-le cu ce te ocupi”, se aude scoțianul, devenit tot mai simpatic. Jobul bărbatului din fața noastră este extrem de complex.
„Când identificăm un jucător și știm că vrem să îl semnăm, eu mă ocup să aflu cât mai multe lucruri despre el. Despre familie, despre religie, despre trecut, despre orice. Uneori, un astfel de raport poate avea spre o sută de pagini. Apoi, când știm că a semnat, urmează un interviu pe care îl fac cu fiecare, în care aflu de la ei alte informații. Cât mai personale. Vrem să știm de tot ce are nevoie pentru a se simți cât mai bine și pentru a se adapta cât mai rapid. Noi le plătim facturile, noi le facem asigurările la mașină, noi le închiriem casele, noi le facem programări unde au nevoie, ei sau famiile lor, soții, copii… Uneori, ne gândim că poate facem prea mult, dar vrem ca fotbaliștii să stea cu gândul doar la ce au de făcut pe teren. Este esențial să știm, spre exemplu, dacă un fotbalist a scris pe o rețea de socializare ceva care ar putea fi considerat greșit și să încercăm să îndreptăm, înainte de a fi prezentat sau a fi arătat cu degetul. Înainte de a ajunge la bază, fiecare fotbalist nou primește un video de la noi în care îi este prezentată fiecare persoană pe care o va întâlni în club și cu ce se ocupă, astfel încât el să știe deja la cine să apeleze dacă are nevoie de ceva, dar și să aibă niște fețe familiare când vine prima oară”, a mărturisit șeful departamentului.
Pereții din jurul nostru sunt albi, dar au gravate numele căpitanilor din istoria lui Aston Villa. Și performanțele obținute de club. Din când în când, apar și câteva goluri memorabile. Sunt desenate simplu, cu linii și puncte, în jurul cărora răsar numele celor care le-au marcat. Fotbaliștii devin legende, adevărați semi-zei. Așa cum sunt, de altfel, și tratați.
Turul clubului se încheie. O oră, poate mai mult, poate mai puțin, într-o incursiune spectaculoasă. „E multă știință aici”, era avertismentul scoțianului. Și a avut dreptate. Pentru cei care cred încă faptul că fotbalul a rămas ceva instinctiv, care poate fi făcut la voia întâmplării, doar pe baza talentului, ce se întâmplă la Aston Villa este demonstrația că se înșală. Performanța la cel mai înalt nivel vine cu investiții masive, de sute de milioane de euro, și cu o atenție demonică la detalii.
Evenimentul a continuat cu stil. Revenirea în cea mai importantă competiție intercluburi a Europei a fost marcată cu un nou echipament. Prezentarea de gală a fost făcută de fotbaliștii Konsa, Pau Torres și McGinn.
Iar „cireașa de pe tort” a fost prezența managerului Unai Emery, la o conferință de presă atipică. Spaniolul a fost zâmbitor și jovial și a răspuns întrebărilor curioase ale jurnaliștilor. La final, a schimbat câteva cuvinte cu fostele legende ale clubului, dar și cu unii ziariști. Apoi, a ieșit din scenă așa cum a intrat. Discret și grăbit. Urmau meciuri importante în Premier League, Champions League și Cupa Angliei.
Senzația că lumea lor e diferită de lumea noastră e și mai puternică. Mai avem mult până departe. Îi vom ajunge vreodată? Greu de crezut. Dar merită să încercăm. Iarba lor verde de la antrenamente e mai frumoasă decât noroiul nostru de la meciuri…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER